Resurréssi.
Maria di Màgdala
vitti cun stupuri
a petra aperta,
innanzi a lu chiaruri.
Dui àncili di Diu
ddà assittàti
parràru a li sò grida
incunsulati.
“O dicci, picchì chianci
tu, o signura”?
Cu è ca cerchi?
Chi straziu hai in dimura ?”
Idda, nt’o mentri,
in cori amaru e sdatu
scurgìu nu giùvani
nna l'ortu, a latu
silenti, nun dava acqua
a lu jardinu
ma a carizzi in pinzera,
ntra u matinu…
“S'u purtàru, u Gèsu amatu,
un sacciu dunni!
Ci vogliu jri !
U postu u sai? Arrispunni…!“
U giùvini a chiamàu,
cu affettu dduci…
“Marià! ”,
in labbra e in sonu d’à sò vuci.
“Signuri..! idda gridàu
add’ Omu assortu;
a u sò Messia
cu a vesti d’ u risortu…
I pàssiri
ntunarunu lu cantu
tra nu silenziu
di Misteru, intantu.
“ Oh, nun m’ attardu...
acchiànu a Lu me Patri..
Diccillu, tu all’ amici
ed a mè Matri…
E lentu si nni ju
pigliannu un violu
d'a purticedda
di culuri azolu.
Chista è la fidi,
pi lu verbu eternu,
Oltri ogni tempu,
primavera o nvernu.
Nu cocciu di spiranza
a la campìa,
ca in luci cerca
a verità e la via.